Conform canoanelor bisericeşti, pe parcursul anului există mai multe perioade în care nu se oficiază cununii religioase. Acestea sunt:

  • Săptămâna Luminată;
  • Duminica Rusaliilor;
  • Postul sf. Apostoli Petru şi Pavel;
  • Postul Adormirii Maicii Domnului;
  • Postul Crăciunului;
  • În celelalte zile de post din an.

Înainte de a decide perioada nunţii este indicat sa cereţi sfatul preoţilor de la biserica unde urmează să încheiaţi căsătoria religioasă, pentru că există cazuri în care se poate obţine o dispensă (permisiunea ţinerii ceremoniei).